
Hoți în sutană: Au dat o țeapă de zile mari
Un român aflat în închisoare, care susținea că este preot, a reușit să înșele o femeie din Statele Unite ale Americii cu 400.000 de euro.
În luna ianuarie, la Poliția Rădăuți a fost înregistrată plângerea unei femei aflate în Statele Unite ale Americii, care a reclamat că în perioada 2013 - 2021 persoane neidentificate, care ar fi susținut că sunt preoți, i-ar fi cerut și ar fi primit de la ea aproximativ 400.000 de dolari americani, susținând că vor să construiască o grădiniță sau o farmacie pentru nevoiași, conform Poliției Române.
Polițiștii au stabilit că la sfârșitul anului 2013, în timp ce victima se afla în Statele Unite ale Americii, ar fi accesat un anunț postat pe un site on-line de către persoane neidentificate, care își atribuiau identitatea unor preoți, cu intenția „de a stabili o legătură spirituală care să conducă la apropierea sa de biserică”.