3Foto© stirileprotv.roIlie Bolojan: Dacă statul nu ar fi risipit bani, România ar fi avut sute de poduri și pasaje în fiecare an
Premierul interimar Ilie Bolojan a afirmat, duminică după-amiază, că economiile făcute doar de către Cancelaria premierului în 2025 și 2026 echivalează cu valoarea unui pod cu o bandă pe sens peste Crișul Repede sau valoarea unui pasaj rutier suprateran, scrie News.ro.
"Ieri, colegul meu Mihai Jurca a publicat cheltuielile Cancelariei pe prima jumătate a acestui an, comparativ cu aceeași perioadă din anii anteriori. Așa cum se vede, cheltuielile sunt cam la jumătate față de 2024, iar, extinsă pe tot anul, economia este de peste 20 de milioane de lei, echivalentul a peste 4 milioane de euro. Asta era valoarea unui pod cu o bandă pe sens peste Crișul Repede în anii trecuți sau valoarea unui pasaj rutier suprateran. Unul subteran are un cost mai mare cu 30%", a scris, duminică, pe Facebook, premierul interimar Ilie Bolojan.
Acesta apreciază că se puteau face sute de investiții, dacă se reduceau cheltuielile statului.
"Dacă nu am fi risipit fondurile publice și am fi extins, de-a lungul anilor, la sutele de autorități centrale economiile ce pot fi realizate, am fi avut sute de pasaje sau poduri realizate în fiecare an, în multe localități din țară. Sau alte investiții publice pe care nu le vedem și de care românii nu vor putea beneficia", a mai transmis Bolojan.

