Incendiu la locomotiva unui tren plin cu 100 de călători, în halta Tomșani din Prahova
, 7 știri, 15 vizualizări
Un incendiu a izbucnit, joi dimineață, la locomotiva unui tren de călători aflat în halta Tomșani, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Prahova.
"Din primele informații primite de la fața locului, incendiul se manifestă la compartimentul motor al locomotivei, iar în trenul de călători se află aproximativ 100 de călători. Nu sunt înregistrate victime", potrivit Agerpres.
La fața locului intervin pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție Urlați cu două autospeciale cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. În sprijin, se deplasează și autospeciala de stingere cu pulbere (azot), locomotiva fiind una electrică.