Incendiu la o groapă de gunoi din municipiul Arad18Foto2Video© observatornews.ro

Incendiu la o groapă de gunoi din municipiul Arad

, 32 știri, 31 vizualizări

Un incendiu a izbucnit, sâmbătă seara, la groapa de gunoi din zona CET, de lângă municipiul Arad, intervenția pompierilor fiind îngreunată din cauza vântului puternic, au informat reprezentanții ISU Arad.

La fața locului intervin trei echipaje de stingere ale Detașamentului Arad, cu trei autospeciale, care au sprijin de la un număr de 10 angajați ai operatorului economic care exploatează groapa de gunoi.   Incendiul se manifestă pe aproximativ 2.000 metri pătrați, dar se dezvoltă cu viteză din cauza vântului puternic.

Reprezentanții ISU au informat că s-a emis mesaj de avertizare prin RO-ALERT pentru locuitorii din localitățile de pe direcția de propagare a fumului. AGERPRES / (AS - editor: Marius Frățilă, editor online: Andreea Preda)   Sursa fotografiilor: ISU ARAD/Facebook