
Incendiu puternic în Crevedia. Autoritățile au emis mesaj Ro-Alert
Un incendiu a izbucnit, vineri seara, în localitatea dâmbovițeană Crevedia, lângă fosta stație GPL care a explodat în 2023. A fost emis un mesaj RO-ALERT din cauza degajărilor mari de fum, anunță Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).
„Pentru lichidarea flăcărilor, salvatorii intervin cu șase autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială pentru intervenție și salvare de la înălțimi și o ambulanță SMURD. În sprijinul echipajelor locale de intervenție, la fața locului au fost trimise alte două autospeciale de stingere de la ISU BIF", se arată într-o informare transmisă de IGSU.
Conform aceleiași surse, flăcările au cuprins paleți din lemn pe o suprafață de aproximativ 200 de metri pătrați, patru containere și două autovehicule.