4Foto© observatornews.roInstituțiile statului, iluminate în portocaliu de Ziua Internațională pentru eliminarea violenței asupra femeilor
Administrația Prezidențială a anunțat, marți seară, 25 noiembrie, că se alătură campaniei internaționale 16 zile de activism împotriva violenței asupra femeilor (25 noiembrie - 10 decembrie).
Așadar, Palatul Cotroceni a fost iluminat în această seară în culoarea portocaliu
„Violența împotriva femeilor este o realitate dură a societății românești, iar noi, autorități și cetățeni, trebuie să lucrăm împreună pentru a veni în sprijinul victimelor, astfel încât acestea să știe că nu sunt singure și că trebuie să ceară ajutorul atunci când sunt abuzate.
În primele 10 luni ale acestui an, 57 de femei și-au pierdut viața în România în urma violenței de gen, un bilanț cutremurător care arată că nu este vorba de întâmplări izolate, ci de un eșec al autorităților. Chiar și când existau ordine de protecție, ele nu au fost respectate sau puse în aplicare”, a transmis Administrația Prezidențială.