Întrevedere Emmanuel Macron-Keir Starmer, la Paris14Foto1Video© money.ro

Întrevedere Emmanuel Macron-Keir Starmer, la Paris

, 26 știri, 21 vizualizări

Președintele francez, Emmanuel Macron, și premierul britanic, Keir Starmer, au avut o întrevedere în cursul dimineții de luni, la Paris, în care și-au reafirmat hotărârea de a sprijini Kievul constant și cât timp va fi necesar, în contextul în care continuarea ajutorului militar din partea Statelor Unite pare mai mult ca niciodată pusă sub semnul întrebării, o dată cu revenirea lui Donald Trump la Casa Albă.

Cei doi lideri și-au reiterat dorința de a-și continua eforturile pentru revenirea păcii în Orientul Mijlociu și de a coopera cu privire la migrația în zona Canalului Mânecii, în special pentru combaterea rețelelor de traficanți de persoane.

Pe de altă parte, o cercetare a Institutului Internațional de Studii Strategice, publicată și de presa franceză, avertizează că Europei îi lipsesc efectivele militare, iar capacitățile sale de apărare rămân suficiente. Publicarea documentului intervine în contextul în care țările europene se întreabă dacă Statele Unite vor continua sprijinul militar american pentru Ucraina.

Trebuie să fii mult mai eficient în ceea ce privește investițiile britanice în România
Marcel Ciolacu,
Premierul Ciolacu, prezent la Forumul Economic Marea Britanie -…
România trebuie să rămână un susținător clar, puternic al Ucrainei
Emmanuel Macron,
Lasconi, la Forumul de Pace de la Paris organizat de Emmanuel Macron:…