Ion Iliescu și Gelu Voican, judecați în dosarul Revoluției
„În cursul zilei de astăzi, 18 iulie 2024, Secția Parchetelor Militare a comunicat, la solicitarea Completului de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. 1687/1/2022/a2 (cu termen de judecată la data de 20 septembrie 2024), că menține dispoziția de trimitere în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor contra umanității a inculpaților:
Totodată, a fost înaintată instanței și motivarea menținerii dispoziției de trimitere în judecată, împreună cu precizările și lămuririle necesare pentru remedierea neregularităților actului de sesizare a instanței, reținute de către Completul de cameră preliminară, arată sursa citată.
„În baza art.347 alin. (3) din Codul de procedură penală raportat la art. 345 alin. (2) din Codul de procedură penală constată neregularitatea rechizitoriului nr.11/P/2014 din data de 29 iulie 2022 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Parchetelor Militare, privind pe inculpații: a.