
Irina Begu, victorie remarcabilă în primul tur de la Wimbledon
, 8 știri, 5 vizualizări
Irina a trecut, scor 7-6, 1-6, 6-3, de Kaja Juvan, din Slovenia, locul 240 mondial și o sportivă care a prins tabloul principal doar după ce a trecut prin calificări.
Partida a fost una plină de suspans. Irina a servit pentru set la 5-4, în primul act, dar și-a pierdut serviciul, fiind obligată să încheie setul abia în tiebreak, 8-6.
Actul al doilea a fost la discreția adversarei, care a părut să pună stăpânire pe joc. Mai mult, Juvan a avut și 3-1 în decisiv, plus serviciul, dar, din fericire, sportiva noastră a avut o răbufnire de orgoliu și și-a adjudecat victoria, la capătul unui meci care a durat peste două ore.