Joe Biden i-a confundat pe Emmanuel Macron și François Mitterrand în timpul unui discurs
În timpul unui discurs de campanie susținut în Las Vegas, președintele american în vârstă de 81 de ani a vrut să spună o anecdotă, dar a susținut eronat că în 2021, în timpul unei întâlniri cu liderii mondiali, a vorbit cu fostul președinte francez Francois Mitterrand, care era mort din 1996.
„Știți, imediat după ce am fost ales, m-am dus la ceea ce numește o reuniune G7, adică a tuturor liderilor NATO. Era în sudul Angliei. Și m-am așezat și am spus: «America s-a întors», iar Mitterrand din Germania, adică din Franța, s-a uitat la mine și a spus «De ce, pentru cât timp te-ai întors?» a spus Biden, referindu-se la conversația de la summitul G7 în care șefii NATO au discutat despre revolta din 6 ianuarie 2021 de la Capitoliu.
Joe Biden i-a confundat pe François Mitterrand, președinte al Franței în perioada 1981-1995 și mort în 1996, cu Emmanuel Macron, președinte al Franței din 2017. Biden nu a rectificat decât că Mitterand era de fapt președintele Franței, nu al Germaniei, dar nu a mai corectat și eroarea că a vorbit cu Mitterand în 2021.