Judecătorii au pus sub cheie Programul Casa Verde
Administrația Fondului pentru Mediu anunță, marți, că Programul Casa Verde Fotovoltaice se suspendă ca urmare a unei Hotărâri a Curții de Apel Oradea într-un dosar deschis de una dintre firmele care nu a fost validată ca și instalator. Instituția susține că întreaga procedură a fost respectată și va depune toate eforturile pentru reluarea programului.
”Prin această decizie s-a dispus suspendarea executării Deciziei de soluționare a contestației privind respingerea dosarului de validare al reclamantei DHELECTRIC SYSTEMS SRL ca și instalator publicat pe site-ul AFM în data de 28 august 2023 și suspendarea întregii proceduri de publicare a listei instalatorilor validați, de alegere a acestora de către beneficiari și de încheiere a contractelor de participare și de finanțare până la soluționarea definitivă a cauzei ce face obiectul dosarului 3168/111/2023”, a transmis, marți, AFM, într-un comunicat de presă.
Instituția anunță că va depune cerere de recurs la Curtea de Apel Oradea în vederea deblocării și reluării Programului Casa Verde Fotovoltaice 2023 în cel mai scurt timp. ”Administrația Fondului pentru Mediu a respectat întocmai toate procedurile privind validarea/invalidarea instalatorilor prevăzute în Ghidul de finanțare a Programului Casa Verde Fotovoltaice, inclusiv în cazul respingerii dosarului depus de DHELECTRIC SYSTEMS SRL”, susține instituția în documentul citat.