
Jurnalistul care a criticat abuzurile autorităților din Belarus, condamnat la 8 ani de închisoare
Jurnalistul a fost condamnat miercuri la opt ani de închisoare pentru conspirație împotriva statului. Roman Protasevici, în vârstă de 27 de ani, a fost găsit vinovat de mai multe infracțiuni, inclusiv organizarea de tulburări în masă, incitarea la acte de terorism și calomnierea președintelui Aleksandr Lukașenko, a anunțat agenția de presă de stat Belta, potrivit Reuters.
El a lucrat ca jurnalist la Nexta și a relatat pe larg despre protestele uriașe care l-au vizat pe președintele Lukașenko în 2020, în urma unor alegeri pe care opoziția și guvernele occidentale le-au denunțat ca fiind fraudate.
Fondatorul Nexta, Stsiapan Putsila, și fostul editor Yan Rudik au fost condamnați în absență de către aceeași instanță la 20 și, respectiv, 19 ani. Belarus a declarat Nexta „organizație teroristă" anul trecut.