
Karl Nehammer și Gerhard Karner merg în Bulgaria pe 23 ianuarie și vor vizita frontiera cu Turcia
Cancelarul austriac Karl Nehammer și președintele bulgar Rumen Radev au convenit asupra unei vizite a lui Nehammer și a ministrului austriac de interne, Gerhard Karner, la frontiera Bulgariei cu Turcia, pe 23 ianuarie, a informat agenția de știri bulgară BTA.
Veto-ul Austriei împotriva aderării României și Bulgariei la Schengen a provocat nemulțumire în ambele țări, iar cancelarul federal Karl Nehammer încearcă acum, „în mod evident, să repare porțelanurile sparte”, a notat și cotidianul „Die Presse”, potrivit news.ro.
Cancelarul Nehammer vrea să sprijine Bulgaria pentru a obține mai mult ajutor din partea UE pentru protecția frontierelor externe. Pe de o parte, acest lucru ar implica o finanțare europeană pentru construirea unui gard între Bulgaria și Turcia, iar pe de altă parte, o creștere a capacităților Frontex în această regiune.