Kehinde Fatai, Takayuki Seto și Alexandru Ioniță, fotbaliștii de la Astra Giurgiu acuzați de dopaj, și-au aflat sentințele
Astfel, conform reprezentanților Agenției Naționale Antidoping, japonezul Takayuki Seto a fost suspendat pentru o perioadă de opt luni, iar fotbaliștii Kehinde Fatai și Alexandru Ioniță au fost suspendați pentru o perioadă de câte un an.
Reprezentanții clinicii respective au postat imaginile în scop publicitar, iar ulterior le-au retras, însă era prea târziu. Reprezentanții Agenției Naționale Antidoping s-au autosesizat și au demarat o anchetă, iar fotbaliștii au fost suspendați de la momentul în care s-a demarat ancheta.
Un caz aparte l-a reprezentat mijlocașul Alexandru Ioniță. Acesta și-a recunoscut inițial fapta, la începutul acestui an, dar ulterior ar fi revenit asupra acțiunii și și-ar fi retras declarația, insinuând că a fost supus unor presiuni pentru a recunoaște fapta respectivă.