5Foto© stirileprotv.roKonstantinos Passaris rămâne în penitenciar
Grecul Konstantinos Passaris, care execută o condamnare pe viață în România, rămâne în închisoare după ce Tribunalul Dolj i-a respins definitiv joi o cerere de eliberare condiționată, potrivit Agerpres. Decizia instanței vine după ce Passaris primise o soluție nefavorabilă și la Judecătoria Craiova, în urmă cu două luni.
"Fiara din Balcani", așa cum a fost supranumit, a fost condamnat la închisoare pe viață după comiterea unui dublu asasinat și un jaf armat în România. În plus, el a comis peste 20 de fapte penale în Grecia, unde a fost încarcerat, iar ulterior a evadat și a ucis patru persoane, inclusiv un agent de penitenciar.
Conform documentelor depuse din instanță, Konstantinos Passaris (Costas Passaris) se află în închisoare de peste 24 de ani pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, iar pentru a fi eliberat condiționat trebuie să execute minim 20 de ani.