Kremlinul a surprins vineri pe toată lumea4Foto© stirileprotv.ro

Kremlinul a surprins vineri pe toată lumea

, 8 știri, 56 vizualizări

Rusia se consideră în război din cauza implicării Occidentului de partea Ucrainei și nu poate permite existența la granițele sale a unui stat care s-a arătat gata să folosească orice metodă pentru a prelua controlul asupra Crimeei, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

"Ne aflăm în stare de război. Da, aceasta a început ca o operațiune militară specială, dar de îndată ce această bandă s-a format, când Occidentul colectiv a participat la toate acestea alături de Ucraina, pentru noi a devenit un război", a declarat Dmitri Peskov. "Sunt convins de aceasta. Și fiecare trebuie să înțeleagă asta pentru a se mobiliza personal", a adăugat el.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a insistat asupra faptului că Rusia va continua să facă tot ce îi stă în putință pentru a se asigura că potențialul de război al Ucrainei nu reprezintă o amenințare pentru cetățenii și teritoriile sale, inclusiv pentru cele patru regiuni ucrainene anexate în primul an de război.