Kremlinul consideră „greșită″ decizia Armeniei de a ratifica aderarea la Curtea Penală Internațională4Foto© hotnews.ro

Kremlinul consideră „greșită″ decizia Armeniei de a ratifica aderarea la Curtea Penală Internațională

, 7 știri, 31 vizualizări

Kremlinul a calificat marți drept „greșită" decizia Armeniei, aliat istoric al Moscovei, de a ratifica aderarea la Curtea Penală Internațională (CPI), o instanță care a emis un mandat de arestare pe numele președintelui rus Vladimir Putin, informează AFP, citată de Agerpres.

Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al președinției ruse, Dmitri Peskov.

„Ne îndoim că aderarea Armeniei la Statutul de la Roma ar fi corectă din punct de vedere al relațiilor bilaterale. Continuăm să credem că este vorba de o decizie greșită", a declarat Peskov.

Dmitri Peskov a precizat că Armenia nu are „nimic mai bun" decât alianța cu Moscova, deși relațiile cu Erevan s-au degradat considerabil în ultimele luni pe fondul înfrângerii separatiștilor armeni de către Azerbaidjan în Nagorno-Karabah.