2Foto1Video© mediafax.roLaburiștii lui Keir Starmer suferă pierderi importante în alegerile locale din Marea Britanie
Keir Starmer a anunțat că nu intenționează să-și depună demisia, deși scaunul său se clatină din ce în ce mai tare, mai ales după ce laburiștii au fost înfrânți în alegeri de partidul de extremă dreapta Reform UK, condus de Nigel Farage.
Premierul britanic Keir Starmer a respins vineri, 8 mai, ideea unei demisii, în ciuda faptului că Partidul Laburist a suferit pierderi importante la alegerile locale, în timp ce formațiunea de extremă dreapta Reform UK, condusă de Nigel Farage, a înregistrat câștiguri semnificative și a schimbat echilibrul politic în mai multe regiuni ale țării.
Scrutinul local și regional este privit în Marea Britanie ca un test politic al guvernului, iar rezultatele au venit într-un moment în care popularitatea lui Keir Starmer era oricum în scădere, la mai puțin de doi ani după ce a adus laburiștii la putere. Iar nemulțumirea alegătorilor, alimentată de așteptări privind îmbunătățirea economiei și a serviciilor publice după 14 ani de guvernare conservatoare, s-a reflectat puternic în vot, notează apnews.
