5Foto© euractiv.roLagarde a părăsit brusc un dineu în urma criticilor lui Lutnick la adresa Europei
Potrivit declarațiilor unor participanți, dineul de marți seara, de la Davos, s-a desfășurat într-un moment când Statele Unite și-au intensificat campania de a intra în posesia Groenlandei – teritoriu care aparține Danemarcei, un aliat din cadrul Organizației Tratatului Nord-Atlantic, scrie „The Wall Street Journal” (SUA).
Lutnick a fost ultimul dintre vorbitorii care au luat cuvântul la eveniment – un dineu la care au fost invitați numai oaspeți de rang înalt. El a condamnat politicile energetice ale Europei și a criticat ceea ce, în opinia sa, ar fi un declin al competitivității continentului în arena mondială, după cum au afirmat o serie de persoane prezente la eveniment.
O serie de invitați au aplaudat declarațiile lui Lutnick, declarații care evidențiau puterea SUA comparativ cu cea a Europei, în timp ce alții l-au huiduit, după cum au afirmat unii participanți.