Lasconi a vorbit la telefon cu președinta Georgiei: Nu-l putem lăsa pe Putin să ne întoarcă din drumul nostru spre Occident
„Rusia a reușit să destabilizeze Georgia, din păcate. Am discutat astăzi la telefon cu Salome Zurabișvili, președinta Georgiei, și am convenit să ducem, împreună, alături de Republica Moldova, lupta cu propaganda rusă. Nu-l putem lăsa pe Putin să ne întoarcă din drumul nostru spre Occident”, spune Elena Lasconi într-o postare pe pagina sa de Facebook.
„Noi, în România, știm foarte bine ce beneficiu ne-a adus aderarea la UE, cât de ușor călătorim acum, cum ne-a crescut nivelul de trai. Georgienii sunt de zile întregi în stradă pentru aceste drepturi. Sunt bătuți, sunt reprimați de un regim care i-a păcălit că le aduce pacea și prosperitatea și a venit cu practicile rusești”, a subliniat candidata USR la Cotroceni.
„Îi mulțumesc doamnei președinte pentru că și-a arătat fără niciun strop de echivoc susținerea față de mine, pentru cuvintele calde pe care mi le-a adresat în convorbirea telefonică. Domnia sa mi-a mai confirmat încă o dată că ceea ce vedem în aceste zile în România este exact scenariul pe care oamenii lui Putin l-au pus în practică în Georgia”, a mai scris Lasconi.