Laura Codruța Kovesi a reclamat Grecia la Comisia Europeană pentru că-și protejează politicienii de anchete2Foto© stirileprotv.ro

Laura Codruța Kovesi a reclamat Grecia la Comisia Europeană pentru că-și protejează politicienii de anchete

, 5 știri, 0 vizualizări

Procurorul-șef al EPPO, Laura Codruța Kovesi, a sesizat Comisia Europeană cu privire la modificările legislative recente din Grecia care limitează capacitatea instituției de a investiga parlamentari implicați în infracțiuni grave, potrivit News.ro. Aceste schimbări, adoptate de Parlamentul grec, stabilesc proceduri speciale prin care anchetele privind membrii legislativului sunt transferate unui judecător de instrucție, excluzând astfel intervenția procurorilor europeni.

„Procurorul-șef european a adresat o scrisoare Comisiei Europene, în conformitate cu considerentul 16 din Regulamentul (UE) 2020/2092 din 16 decembrie 2020 privind regimul general de condiționalitate pentru protecția bugetului Uniunii Europene (Regulamentul privind condiționalitatea), semnalând modificări legislative și decizii recente care afectează negativ funcționarea independentă și eficientă a Parchetului European (EPPO) în Grecia”, afirmă EPPO într-un comunicat.

Decizia vine pe fondul unei anchete majore desfășurate de EPPO, în care aproximativ 50 de persoane, inclusiv parlamentari, oficiali ai agenției de plăți agricole OPEKEPE, fermieri și alți intermediari, sunt investigați pentru posibile fraude cu fonduri europene destinate agriculturii.