© antena3.roLavrov amenință europenii: Orice fel de trupe desfășurate în Ucraina vor deveni ținte legitime
În amplul său interviu cu agenția de presă rusă, în care a reluat toate tezele susținute de autoritățile ruse în privința Ucrainei și la adresa Uniunii Europene, Lavrov a afirmat încă o dată că UE este responsabilă de deteriorarea relațiilor cu Rusia, și i-a acuzat din nou, fără dovezi, pe oamenii politici europeni "că sunt conduși de ambiții" în relațiile lor cu Kievul și că ignoră "poporul Ucrainei" și propriii lor cetățeni.
"Uniunea Europeană a căutat să demonteze mecanismele de colaborare cu Rusia. Totul a început undeva în jurul anului 2014, când elitele conducătoare din majoritatea țărilor europene au început să denunțe așa-numita amenințare rusească și să incite sentimente militariste și de ură față de Rusia în rândul cetățenilor lor", a susținut Lavrov, care a insistat că astfel de acțiuni ale UE "au fost total ilegitime".
"La urma urmei, Rusia nu a luat niciodată inițiativa de a-și viza vecinii europeni cu acțiuni neprietenoase", a afirmat el.