Legea care simplifică obținerea permisului de conducere a fost publicată în Monitorul Oficial4Foto© hotnews.ro

Legea care simplifică obținerea permisului de conducere a fost publicată în Monitorul Oficial

, 5 știri, 0 vizualizări

Conform unui comunicat USR, legea recunoaște experiența practică a șoferilor și reduce birocrația, costurile și timpul necesar pentru obținerea permisului de conducere. Modificările aduse Ordonanței de Urgență 195/2002 referitoare la circulația pe drumurile publice stabilesc excepții clare de la susținerea probei teoretice în cazurile în care experiența practică demonstrează deja competența conducătorului auto.

Pentru deținătorii permisului categoria A1, trecerea la categoria A2 sau A fără proba teoretică este posibilă în următoarele condiții: obținerea categoriei A2 necesită o experiență de cel puțin doi ani în conducerea unei motociclete din categoria A1, iar pentru categoria A este nevoie de cel puțin doi ani de experiență cu o motocicletă din categoria A2. De asemenea, șoferii cu permis categoria B1, obținut la 16 sau 17 ani, trebuie să aibă o experiență de minimum un an pentru a obține categoria B fără proba teoretică.

Persoanele care dețin un permis categoria B la momentul intrării în vigoare a legii vor putea obține permis de categoria A sau A2 fără a mai susține proba teoretică, cu condiția să finalizeze cursurile teoretice și practice pentru categoria dorită și să promoveze proba practică. Celelalte cerințe legale rămân în vigoare.