2Foto© economedia.roLeroy Merlin deschide primul magazin din Brăila pe 16 septembrie
Retailerul francez de bricolaj, construcții și decorațiuni Leroy Merlin anunță deschiderea primului său magazin din Brăila, programată pentru data de 16 septembrie, de la ora 09:00. Noua unitate comercială, situată pe Șoseaua Râmnicu-Sărat, devine al 26-lea magazin al rețelei din România.
Proiectul a fost dezvoltat pe un teren generos cu o suprafață totală de 34.000 de metri pătrați. În cadrul noii locații, zona dedicată materialelor de construcții se întinde pe 2.900 de metri pătrați. De asemenea, spațiul comercial include două zone de expunere pentru amenajarea locuinței: un showroom dedicat bucătăriilor de 85 de metri pătrați și un showroom pentru soluții sanitare de 15 metri pătrați.
Pentru clienți, magazinul pune la dispoziție o parcare de aproximativ 250 de locuri, echipată și cu patru stații de încărcare pentru vehicule electrice.