
Leuștean toxic, retras de la rafturi în magazinele Penny
, 6 știri, 10 vizualizări
Magazinele Penny recheamă de la rafturi produsul „Leuștean mărunțit 10 g, lot 06, termen de valabilitate 15.03.2026”, din cauza depășirii limitei maxim admise de alcaloizi pirolizidinici.
Reprezentanții magazinelor Penny și-au prezentat scuze consumatorilor și i-au rugat să nu-l consume, să-l distrugă sau chiar să-l aducă înapoi în orice magazine Penny.
Contravaloarea va fi restituită fără prezentarea bonului fiscal.
Alcaloizii pirolizidinici (PA) sunt toxine naturale care pot produce efecte adverse asupra oamenilor și animalelor, inclusiv cancer și leziuni hepatice.