Liderul sindical de la Metrorex acuzat de misoginie, reclamat la CNCD3Foto© mediafax.ro

Liderul sindical de la Metrorex acuzat de misoginie, reclamat la CNCD

, 4 știri, 0 vizualizări

Ministra interimară a Mediului, Diana Buzoianu, a depus o sesizare la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) împotriva lui Marian Artimon, liderul Unității Sindicatul Liber Metrou (USLM), după declarațiile acestuia potrivit cărora sunt „cam multe femei” în conducerea Metrorex, scrie Mediafax.

„I-am făcut sesizare la CNCD domnului Marian Artimon, acest lider de sindicat de la Metrorex, acest consilier general, din partea cui, bineînțeles că din partea PSD-ului, în cadrul Primăriei Municipiului București, pentru că domnul Marian Artimon consideră, și a spus-o chiar în conferință publică, că sunt prea multe femei la conducere, prea multe femei care iau decizii la Metrorex”, a declarat Diana Buzoianu, luni, într-un videoclip publicat pe Facebook.

Ministra interimar al Mediului a afirmat că problema nu este doar reprezentată de opiniile personale ale liderului sindical, ci de faptul că acesta deține o funcție publică și poate lua decizii cu impact asupra comunității, fapt pentru care i-a cerut demisia din funcțiile pe care le deține.