„Linia roșie” trasată de PNL în Coaliție
„S-a discutat în coaliție și nu se ia în calcul majorarea cotei TVA (...). În acest moment sunt cele două abordări în care se discută despre impozitul progresiv, ca măsură fiscală pentru planul fiscal bugetar viitor, și susținerea cotei unice, pe care PNL o consideră o linie roșie. Pentru că s-a demonstrat foarte clar în evoluția economică a țării că această cotă unică a fost cea care ne-a permis să atragem investitori, ne-a permis să consolidăm capitalul companiilor românești și să consolidăm mediul de afaceri", afirmă Nicolae Ciucă.
El spune că singurele măsuri care pot fi luate în acest moment, în vederea reducerii deficitului bugetar, sunt cele care vizează cheltuielile bugetare.
„În acest an nu este luată în calcul o astfel de măsură (n.r. majorarea taxelor și impozitelor) (...). Din discuțiile avute cu ministrul Finanțelor, măsurile care pot fi luate în acest moment sunt cele care vizează cheltuielile bugetare și pot să asigure o reducere a cheltuielilor de până la 5 miliarde”, conchide Ciucă.