4Foto© libertatea.roLista companiilor de stat pe care Sorin Grindeanu voia să le privatizeze: „Dovada minciunii domnului Nu Ne Vindem Țara”
„Dovada minciunii domnului „Nu Ne Vindem Țara” Sorin Grindeanu. Ieri, în Parlament, domnul președinte PSD Sorin Grindeanu a dărâmat Guvernul pentru a opri listarea companiilor de stat. Însă anul trecut, domnul ministru PSD al Transporturilor Sorin Grindeanu a avizat listarea la bursă” a mai multor companii de stat importante, a scris vicepremierul pe Facebook.
Gheorghiu a prezentat un document oficial autentificat care demonstrează că, în calitatea sa de ministru al Transporturilor, Grindeanu a avizat personal listarea la bursă a unor companii strategice precum TAROM, Portul Constanța sau Aeroporturi București, dar și a unor entități precum CEC Bank, Romgaz sau Salrom, pentru a îndeplini jaloanele PNRR și recomandările OECD.
„Am primit acest document astăzi. Evident, am verificat autenticitatea sa și am primit confirmarea că documentul este original. Documentul cuprinde lista de companii, argumentație, calendar, plan de acțiune. Toate aceste elemente, avizate de domnul Sorin Grindeanu”, mai scrie vicepremierul.
