Lista deputaților și senatorilor care vor reprezenta Bucureștiul în viitorul Parlament4Foto© jurnalul.ro

Lista deputaților și senatorilor care vor reprezenta Bucureștiul în viitorul Parlament

, 6 știri, 21 vizualizări

Printre oamenii noi pe care USR îi aduce în Parlament sunt Ruxandra Deaconu Cibu și Adrian Echert din județul Sibiu. Amândoi au studii economice, cu experiență de management în companii private, iar în ultimii ani au fost consilieri județeni în Sibiu din partea USR.

Corina Atanasiu, în vârstă de 50 de ani, este nou aleasă deputată de Vrancea. În 2021, ca secretar de stat în Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene din partea USR, a coordonat și negociat alocarea a 3,6 miliarde de euro pentru Capitolul Educație din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Alexandru Dimitriu și Alin Stoica, de profesie avocați, sunt amândoi noi deputați de București din partea USR. „Cei doi vor să se implice în corectarea Legilor Justiției pentru a avea un sistem de judecată mai eficient, cu magistrați profesioniști și procese mai scurte”, transmie USR.