4Foto© romaniatv.netListarea la Bursă a companiilor de stat, blocată în Senat până în 2027
Plenul Senatul României a adoptat luni un proiect legislativ care schimbă radical strategia statului privind listarea companiilor la bursă. Inițiativa, PSD prevede suspendarea vânzării acțiunilor deținute de stat la companii strategice până la data de 31 decembrie 2027.
Decizia a fost aprobată cu 71 de voturi „pentru”, 29 „împotrivă” și 11 abțineri, marcând una dintre cele mai importante intervenții legislative recente în piața de capital din România. Potrivit proiectului, statul nu va mai putea înstrăina acțiuni la companii și societăți naționale, instituții de credit, de asemenea, orice alte societăți unde statul este acționar.
Interdicția se aplică indiferent de procentul deținut și vizează inclusiv operațiunile aflate deja în derulare. Există însă și excepții precum companiile care înregistrează pierderi timp de 5 ani consecutive, firmele aflate în insolvență, prin decizie judecătorească și participațiile cu valoare sub 5 milioane de lei.