Locatarii unor imobile din Sectorul 5 au fost evacuați după ce săpăturile celor de la Apa Nova au avariat o conductă de gaze2Foto© adevarul.ro

Locatarii unor imobile din Sectorul 5 au fost evacuați după ce săpăturile celor de la Apa Nova au avariat o conductă de gaze

, 4 știri, 0 vizualizări

Distrigaz a transmis, vineri, că a sistat alimentarea cu gaze pe mai multe străzi din Sectorul 5 al Bucureștiului. De asemenea, locatarii unor imobile au fost evacuați, la solicitarea ISU, după ce săpăturile efectuate de muncitorii de la Apa Nova au avariat o conductă din zonă.

Distrigaz a anunțat și ce străzi sunt afectate.

"Ca urmare a unor lucrări de săpătură mecanizată realizate de către Apa Nova pe strada General Medic Demosthen N. Atanase, din sectorul 5 al municipiului București, s-a produs o avarie asupra unei conducte aferente rețelei de distribuție a gazelor naturale. Ca urmare a acestui incident, pentru a pune consumatorii în siguranță, Distrigaz Sud Rețele a sistat alimentarea cu gaze naturale în zona respectivă astăzi, 14 noiembrie 2025, începând cu ora 10:08.

În urma acestei întreruperi neplanificate, sunt afectați 469 de clienți casnici și non casnici situați pe străzile Petrescu Zaharia, Doctor Capșa Ștefan, Doctor Paulescu Nicolae, Doctor Boicescu Alexandru, General Medic Demosthen N. Atanase, Doctor Bagdasar Dumitru, Carol Davila, Doctor Teodori Iuliu, Ana Davila, Racoviță Felicia, intrarea General Medic Demosthen N. Atanase și Șoseaua Cotroceni, din sectorul 5 al municipiului București.