4Foto© romaniatv.netLoredana Pălănceanu a părăsit competiția Survivor, la finalul unei ediții care a fost lider de audiență
Survivor este locul în care imposibilul nu există, în care oamenii demonstrează că pot avea puteri nebănuite, atunci când contextul le este oferit și în care cei de acasă găsesc, constant, motive noi pentru a nu rata niciun minut. Săptămâna doisprezece s-a încheiat, aseară, la Antena 1 și pe AntenaPLAY!
Ultimul joc al săptămânii a fost unul în care echipele au luptat cu îndârjire pentru a câștiga recompensa pusă la bătaie, însă cei care s-au impus au fost, și de această dată, Războinicii. Membrii echipei albastre au demonstrat că pierderea repetată a Imunității le-a oferit extra motivație și au reușit să-i învingă, la limită, pe Faimoși.
În ciuda victoriei, la Consiliul Tribal ei au avut decizii importante de luat! Iar acestea s-au transpus în două nominalizări: Ramona și Loredana. Ajunsă în premieră la Duel, Profa de mate s-a văzut nevoită să accepte finalul de drum pentru ea, după ce a pierdut, fără drept de apel, lupta.