
Lucrările de la Hidrocentrala Pașcani au primit acordul de mediu
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că lucrările de la hidrocentrala Pașcani au primit, vineri, acordul de mediu, după analiza reprezentanaților Administrației Apele Române și după trei modificări aduse studiului de impact. Ea a explicat că blocajul invocat de unii sau alții a reprezentat, de fapt, aplicarea legii. Buzoianu a adăugat că și pentru celelalte trei hidrocentrale este nevoie de o analiză atentă și obiectivă.
Diana Buzoianu a explicat că, în urmă cu zece zile, a venit analiza de la Apele Române care stabilea că lucrările pentru hidrocentrala Pașcani au rol principal de lucrări împotriva inundațiilor și lucrări care vor asigura apa necesară pentru comunități din zonă. Ea a precizat că joi a semnat punerea în transparență a acordului de mediu.
”Eram în ultimele zile necesare pentru a adopta acest acord de mediu pentru că a reieșit clar, din toate analizele, că lucrările au un rol principal de siguranță pentru români. Urletele populiștilor nu mă prea impresionează, dar trebuie să spun că am rămas surprinsă cât de mult credeau chiar ei înșiși în fake news-urile cât casa pe care le-au tot aruncat în spațiul public zilele acestea.