
Luna trecută a fost cea mai caldă lună martie de când există date meteo în Europa
Media temperaturilor in martie la nivel global si in Europa (sursa Copernicus)
Luna trecută a fost a doua cea mai caldă lună martie la nivel mondial și cea mai caldă în Europa, arată datele Copernicus. În estul Europei a fost mult mai cald decât normalul, în timp ce în Spania a fost mai rece.
Media temperaturii pe Europa în luna martie a fost de 6.03°C, cu 2.41°C mai cald decât media pentru intervalul 1991-2020. Au fost temperaturi mult peste medie în Europa de est și în sud-vestul Rusiei, în timp ce în peninsula Iberică a fost mai rece decât media celor 30 de ani, conform buletinului lunar publicat de observatorul european Copernicus.
În martie, România a fost timp de 11 zile sub influența unui val de căldură care a adus și temperaturi de peste 28 C.