Maguay a organizat cea de-a 21-a ediție a evenimentului anual No Time for Downtime
Tema ediției de anul acesta s-a referit la provocările și oportunitățile asociate cu utilizarea inteligenței artificiale (AI) într-un context modern, unde riscurile și reglementările sunt în continuă evoluție. No Time for Downtime, ediția a XXI-a, s-a adresat specialiștilor IT, dar și managerilor de nivel înalt, interesați de soluțiile și noutățile tehnologice prezentate de Maguay și de către partenerii săi.
Evenimentul a înregistrat și de această dată o participare record, păstrând totodată diversitatea prezentărilor și a partenerilor. Peste 431 participanți – au fost prezenți clienți, personalități, dar și cei mai importanți parteneri ai Maguay, lideri globali în soluții hardware și software, precum Intel, HPE, Fortinet, Oracle, Veritas, Veeam, Bitdefender, Seagate, SAS, Pure Storage, Microsoft, Kingston, Synology, Phoenix IT, iTrack, Rittal, Durabook, ViewSonic, Athena Medical, Aurora Power și ASUS.
„Cea de-a 21-a ediție a No Time for Downtime a fost și ediția cu cea mai numeroasă participare: peste 20 parteneri oficiali ai evenimentului, dar și clienți, distribuitori, producători, într-un cuvânt, parteneri alături de care Maguay a contribuit semnificativ la dezvoltarea ecosistemului digital de soluții IT din România ultimilor ani.