5Foto© stirileprotv.roMai mulți turiști au rămas blocați în telecabina de la Bâlea din cauza unei defecțiuni tehnice
O defecțiune tehnică a telecabinei de la Bâlea a dus la blocarea în cele două cabine, de pe ambele sensuri de mers, a 18 turiști. Salvamont Sibiu a început să-i coboare din cabine pe cabluri speciale, informează Agerpres
„Echipa de prim răspuns a Serviciului Public Județean Salvamont Sibiu intervine în zona Bâlea pentru asistarea unui grup de turiști rămași în zona montană în urma unei avarii produse la telecabină. Situația nu este una gravă, iar persoanele sunt în siguranță, fiind asistate atât de personalul telecabinei, cât și de salvatorii montani. Acestea vor fi însoțite pe durata deplasării către Bâlea Cascadă”, a anunțat inițial Dan Popescu, șeful Salvamont Sibiu.
Ulterior, salvamontiștii sibieni au început să-i coboare la sol pe turiștii blocați în cele două cabine cu ajutorul unor cabluri speciale.