
Marcel Boloș, ministru de Finanțe: În august vom avea un deficit de 2,66%
Ministrul Finanțelor Marcel Boloș a spus miercuri seara că deficitul bugetar a ajuns în România la 42,53 de miliarde de lei și că sunt necesare măsuri pentru ajustarea acestuia, în conformitate cu angajamentele asumate cu CE.
„La sfârșitul acestui an, ținta de deficit bugetar asumată de către România a fost de 4,4% din PIB, iar în luna mai deja aveam un deficit bugetar de 2,33% din PIB, pentru ca mai apoi în iunie am avut 2,34%, în iulie 2,44% și în curând o să comunicăm și datele oficiale pentru luna august.
Deficitul pe care-l avem înregistrat este de 2,66% din PIB, adică 42,53 miliarde lei, ceea ce creează pe bună dreptate la nivelul CE îngrijorări din perspectiva evoluției deficitului bugetar și a felului în care România va reuși să își respecte angajamentele pe care și le-a asumat în relația cu CE”, a spus Marcel Boloș, răspunzând la o întrebare care se referea la motivele pentru care România trebuie să adopte măsurile fiscale.