
Marcel Ciolacu, mesaj cu ocazia Zilei de comemorare a Holocaustului împotriva romilor
„Datorită unor oameni inimoși care s-au aliat pentru a documenta și pentru a scoate la iveală crimele împotriva acestei comunități și suferințele îndurate în timpul regimului nazist, știm că peste 500.000 de romi din Europa și-au pierdut viața atunci, în lagăre de muncă forțată, de exterminare sau în timpul deportărilor. Din 25.000 de romi din România deportați în Transnistria, 11.000 au fost răpuși de tifos, de foame și de frig. Au rămas mii de copii orfani, au rămas vieți marcate pentru totdeauna și destine frânte”, arată premierul în mesaj.
Acesta susține că avem datoria de a ne asigura că fiecare nouă generație cunoaște și păstrează viu adevărul, oricât de dureros, pentru împăcarea cu sine și reconciliere.
„Cum reconstituirea adevărului în toate fațetele sale e posibilă mai ales pe bază de mărturii ale supraviețuitorilor sau urmașilor direcți ai acestora, vreau să fim conștienți că dacă nu intensificăm acum cercetarea și culegerea de mărturii, nu vom mai avea ocazia.