3Foto© mediafax.roMarea Britanie face pregătiri de război
Una dintre marile puteri ale lumii face pregătiri de război. Secretarul Apărării din Marea Britanie anunță că țara sa „dezvoltă rapid” planuri de pregătire. Trebuie să fim pregătiți, umbra războiului bate din nou la ușa Europei, a spus britanicul după ce șeful NATO a lansat un avertisment similar.
Marea Britanie „dezvoltă rapid” planuri de pregătire pentru război, a anunțat secretarul Apărării, Al Carns, potrivit Sky News. El a avertizat asupra unei „umbre de război” la ușa Europei, deoarece activitatea de informații ostilă Marii Britanii a crescut cu peste 50% în ultimul an.
Marea Britanie face planuri pentru a pregăti întreaga țară pentru o posibilă izbucnire a războiului, a explicat oficialul în subordinea căruia se află forțele armate. Subliniind rolul pe care civilii trebuie să îl joace într-un conflict major, Al Carns a spus că armata, marina și forțele aeriene răspund la crize, dar „societățile, industriile și economiile câștigă războaie”.