Marina Almășan și milionarul Georgică Cornu s-au despărțit după 12 ani de relație
Marina Almășan, realizatoarea TV, și milionarul Georgică Cornu au decis să pună capăt relației lor de 12 ani. Deși păreau un cuplu solid, realitatea a fost diferită ”Distanța a fost marele nostru inamic!”, a explicat Almășan.
Marina Almășan a detaliat motivele despărțirii într-o declarație: „ De mult timp trec printr-o etapă comună în viață. După despărțirea dureroasă de Victor, m-am implicat într-o relație la distanță cu un om care a trecut prin despărțiri similare. Am crezut că vom putea face față distanței, fiind loiali și sprijinindu-ne reciproc.
Totuși, după ce fiul meu a plecat din țară acum doi ani, singurătatea a devenit apăsătoare, iar întâlnirile noastre sporadice nu au reușit să umple acest gol. Au apărut nepotriviri pe care le ignoram inițial și tensiuni cauzate de neputința lui de a se muta la București”.