Mediile elevilor pot fi încheiate și cu două note pe disciplină, în contextul grevei, potrivit unui proiect propus de Ministerul Educației6Foto© romanialibera.ro

Mediile elevilor pot fi încheiate și cu două note pe disciplină, în contextul grevei, potrivit unui proiect propus de Ministerul Educației

, 10 știri, 22 vizualizări

Ministerul Educației și-a propus să modifice regulamentul de funcționare a unităților de învățământ preuniversitar astfel încât mediile să poată fi încheiate cu doar două note la fiecare disciplină. Noua măsură vine pe fondul grevei generale din Educație.

Numărul minim de calificative sau note acordate elevului la o disciplină de studiu pentru anul școlar 2022-2023 este de două iar situația școlară anuală a elevilor, pe clase, poate fi încheiată fără ca aceasta să fie validată de către consiliul profesoral din unitatea de învățământ în ședința de încheiere a cursurilor și fără ca acesta să aprobe raportul privind situația școlară anuală, prevede un proiect de ordin pus în consultare publică de Ministerul Educației.

„În continuarea demersurilor de a adapta activitățile de final de an școlar la contextul generat de protestul personalului din învățământul preuniversitar, Ministerul Educației a publicat, în consultare publică, proiectul de ordin pentru modificarea și completarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, aprobat prin Ordinul ministrului educației nr.