Membrii galeriei Rapidului ascundeau materiale pirotehnice într-o „cameră secretă” a Stadionului Giulești
Membrii galeriei Rapidului ascundeau materialele pirotehnice, înainte de începerea meciurilor, într-o „cameră secretă" amenajată într-o toaletă pentru bărbați de pe Stadionul Giulești, relevă ancheta procurorilor.
Potrivit datelor din anchetă, pe 29 octombrie 2023, jandarmii au efectuat un control în zona Peluza nord a Stadionului Giulești, secțiunea 119 - 120, unde au găsit într-un grup sanitar destinat bărbaților patru saci ce conțineau 371 de articole pirotehnice - petarde, fumigene, torțe, combinezoane de culoare neagră și măști din plastic, scrie Agerpres.
Acuzațiile sunt de constituire a unui grup infracțional organizat, operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, nerespectarea regimului armelor și al munițiilor și distrugere.