© observatornews.roMesajul președintelui României cu ocazia marcării Zilei Europei
Președintele Nicușor Dan a transmis, de Ziua Europei, un mesaj în care a pledat pentru o dezbatere „fără lozinci” despre rolul Uniunii Europene, subliniind că aderarea României la UE a adus „pace, prosperitate și modernizare”, dar și că Europa a făcut „greșeli” în ultimii ani.
„Uniunea Europeană a însemnat, în primul rând, pace în Europa. Și pacea aduce prosperitate. Și pacea nu este de la sine înțeleasă, așa cum vedem în războiul care se desfășoară lângă noi”, a afirmat Nicușor Dan.
Acesta a susținut că, după două decenii de apartenență la UE, nivelul de trai din România a crescut semnificativ, arătând că salariul mediu „a crescut de trei ori și a ajuns la 80% din media Uniunii Europene”. În același timp, președintele ales a admis că persistă probleme precum diferențele mari dintre venituri și corupția.


