3Foto© romaniatv.netMetrorex: Costul real al unei călătorii este de aproape 14 lei
Cât ar trebui să coste o călătorie cu metroul în absența subvenției. Marian Artimon, președintele Unității Sindicatul Liber din Metrou, spune că prețul real al unei călătorii cu metroul este undeva spre 14 lei.
Potrivit liderului de sindicat, datorită subvenției pe care o primește Metrorex, călătorii ajung să plătească 5 lei pe o călătorie cu metroul. Cei care își fac abonamente plătesc chiar mai puțin, adică 2,3 lei.
”Costul real al călătoriei la metrou e undeva spre 14 lei. Atâta costă Metrorexul pentru a transporta un călător, iar compensația vine pentru delegarea transportului și se duce undeva la 5 lei prețul călătoriei, care, de fapt, fiind cumpărat prin abonament, e 2,3 lei, nu este 5 lei. Este 5 lei pentru acela care ia două călătorii”, a afirmat, miercuri, liderul sindical, într-o conferință de presă, potrivit Agerpres.