6Foto© cancan.roMihai Stoichiță, dărâmat după ce l-a văzut pe Mircea Lucescu la spital
Situația pare că se complică din ce în ce mai mult pentru Mircea Lucescu. Duminică dimineața, 5 aprilie, medicii de la Spitalului Universitar de Urgență București au anunțat că starea antrenorului s-a înrăutățit și că acesta a fost mutat la Terapie Intensivă. Mihai Stoichiță l-a vizitat astăzi pe „Il Luce” în secția ATI și a făcut noi declarații despre starea acestuia.
Duminică dimineața, reprezentanții Spitalului Universitar de Urgență București (SUUB) au transmis un nou comunicat: starea lui Mircea Lucescu (80 de ani), care a suferit vineri un infarct miocardic acut, s-a înrăutățit, iar acesta a fost mutat la Terapie Intensivă în cursul nopții.
Evoluția stării lui Mircea Lucescu este urmărită îndeaproape de lumea fotbalului și toți colegii de breaslă speră că acesta se va recupera, însă medicii rămân în continuare rezervați. Mihai Stoichiță, directorul tehnic al Federației Române de Fotbal, s-a numărat printre cei care au reușit să îl vadă pe „Il Luce” în aceste momente grele.