
Mihăilă, tot mai aproape de plecare! Cremonese îl vrea, iar Cuesta l-a exclus de la Parma
Problema cea mai mare pentru Mihăilă și Parma au reprezentat-o nenumăratele accidentări, mai ales de natură musculară, de care a suferit internaționalul român. Acesta s-a accidentat în februarie 2025 în meciul cu Lecce și nu a mai revenit pe teren până la finalul sezonului anterior.
Parma s-a săturat de această situație și a decis să îl vândă. Lecce l-ar fi vrut imediat, dar a renunțat speriată de numeroasele probleme medicale ale jucătorului. În cele din urmă, a existat un club care și-a asumat riscurile și care îl va transfera. Parma va încasa două milioane de euro, cu șapte mai puțin decât a plătit când l-a adus de la Craiova.
Curajoșii sunt oficialii echipei care a terminat pe locul 9 în SuperLig a Turciei sezonul anterior, Caycuk Rizespor. Contractul va fi pe patru ani, cu salariu anual de 1,9 milioane euro, mai mare cu 200.000 de euro decât primea la Parma. Mihăilă va ajunge joi seară în Turcia, pentru a parafa înțelegerea, după care va efectua un control medical amănunțit.