3Foto© mediafax.roMii de consilierii locali și județeni, în incompatibilitate: Ce trebuie să facă
Partidul solicită ANI să publice de urgență situația consilierilor locali și județeni care, după intrarea în vigoare a amendamentului PSD adus la Legea Integrității, se află simultan într-o funcție aleasă și într-un raport de muncă cu o instituție publică, precum și apartenența politică a acestora, după cum se arată în comunicatul transmis de USR.
Legea Integrității, intrată în vigoare în 9 august și produce deja efecte juridice. Legea le interzice consilierilor locali și județeni să fie, în același timp, angajați în primării, consilii județene, ministere, agenții, servicii publice sau alte instituții ale administrației publice.
USR atrage atenția că mii de aleși locali riscă să se afle într-o situație de incompatibilitate și să fie supuși unor sancțiuni administrative sau disciplinare.






