Ministerul Apărării Naționale va face exerciții de mobilizare a rezerviștilor și în acest an6Foto© wall-street.ro

Ministerul Apărării Naționale va face exerciții de mobilizare a rezerviștilor și în acest an

, 13 știri, 50 vizualizări

Ministerul Apărării Naționale a anunțat, marți, că va continua să desfășoare și în 2024 verificarea stadiului pregătirii populației, economiei și a teritoriului pentru apărare prin exerciții de mobilizare, care vor fi organizate în șase județe. Potrivit unui comunicat al MApN, scopul exercițiilor este, printre altele, de a verifica completarea cu resurse umane și materiale a unităților, relatează Agerpres.

"Angajatorii au obligația de a asigura prezența rezerviștilor care au calitatea de salariați ai operatorilor economici, prin acordarea unui concediu suplimentar plătit de maximum cinci zile, pe baza unei adeverințe eliberate de centrul militar, conform prevederilor cuprinse la art. 75 din Legea 446/2006 privind pregătirea populației pentru apărare", menționează sursa citată, care adaugă că documentele pentru convocarea rezerviștilor la exerciții vor fi trimise prin intermediul structurilor specializate ale Ministerului Afacerilor Interne.

Centrele militare vor continua actualizarea datelor personale ale rezerviștilor din evidență, conform prevederilor articolului 51 din Legea 446/2006 privind pregătirea populației pentru apărare.