© romaniatv.netMinisterul Dezvoltării a publicat OUG privind reforma administrației publice
Ministerul Dezvoltării a publicat pe pagina sa de transparență decizională proiectul de Ordonanță de urgență a Guvernului privind reforma din administrație, varianta agreată de coaliție.
Ministrul dezvoltării, Cseke Attila, a declarat că măsurile vizează o „administrație publică mai suplă și mai eficientă, mai multă descentralizare pentru autoritățile publice locale și sustenabilitate financiară pentru acestea”, prin eficientizarea administrației centrale și a serviciilor publice oferite cetățenilor.
Proiectul prevede o reducere de 30% a posturilor aprobate la nivelul administrației locale, ceea ce va conduce, la nivel național, la o diminuare de 10% a posturilor ocupate în cadrul autorităților publice locale. În acest an tranzitoriu, autoritățile locale vor putea ajusta cheltuielile de personal proporțional cu posturile ce urmează să fie desființate.