Ministerul Educației a pus în consultare publică Planul național de combatere a violenței școlare2Foto© libertatea.ro

Ministerul Educației a pus în consultare publică Planul național de combatere a violenței școlare

, 5 știri, 19 vizualizări

„Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare, prevede ca obiectiv al Planului național de prevenire și combatere a violenței școlare prevenirea și reducerea activităților și comportamentelor care încalcă sau favorizează încălcarea normelor de moralitate și conduită, în orice formă de manifestare, atât ca violență verbală, fizică, psihologică (bullying), emoțională, sexuală, socială, culturală, cibernetică”, se arată pe site-ul ministerului condus de Ligia Deca.

În document scrie că violența în școli nu este un fenomen social noum dar este „mai vizibil și posibil mai extins” din cauza „accesului general la internet și tehnologie, a lipsei de consiliere socio-emoțională, a lipsei de resurse/capacitate a unor copii și adolescenți de a-și gestiona propriile emoții”. Alte cauze sunt creșterea numărului de copii ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate și care sunt lăsați în grija rudelor, mai precizează Ministerul Educației.

Printre măsurile propuse pentru prevenirea violenței școlare și reducerea cazurilor de violență se numără: